Când va ajunge metroul până la Otopeni. Noul termen al ministrului Transporturilor

Când va ajunge metroul până la Otopeni. Noul termen al ministrului Transporturilor
Publicat: 21/04/2016, 01:23

Ministrul Transporturilor a făcut aceste afirmații, miercuri, după ședința Guvernului, după ce a fost întrebat de mass-media dacă Bucureștiul va fi legat de Aeroportul Otopeni printr-o linie de metrou astfel încât România să îndeplinească cerințele necesare găzduirii unor meciuri ale Campionatului European de fotbal, în 2020, iar el a negat această posibilitate.

„Așa cum arată programarea pentru Metrou de anul aceasta, el va fi gata în 2021”, a spus Dan Costescu.

În acest context, ministrul a anunțat că a fost găsită o altă variantă, respectiv o cale feroviară care va lega Gara de Nord de zona în care este situat Aeroportul Otopeni.

„După analizările și reformularea acestui proiect, în calea ferată s-a găsit o variantă pentru a lansa o legătură feroviară cu aeroportul. Cu suma de 220 de milioane se vor face reparațiile, pe costurile Companiei de Infrastructură, pentru ieșirea din București și se va repara podul de la Mogoșoaia, nu se va mai ocoli până la Chitila și se va merge direct la aeroport. Asta înseamnă că, din aproape 30 de kilometri, vom avea de făcut doar 22 până la aeroport fără să facem nicio investiție, fără costuri foarte mari”, a spus Costescu.

Potrivit ministrului, după repararea căii de rulare, legătura va funcționa zilnic, iar distanța va fi parcursă în 23 de minute, și nu în 48 de minute cât se face în prezent.

„La data campionatului există varianta de 48 de trenuri pe zi, deci va putea prelua orice vârf de călători venit dinspre aeroport către Gara de Nord”, a spus ministrul.

Întrebat de jurnaliști dacă UEFA va accepta această variantă de transport, ministrul a subliniat că aceasta are alte atribuții.

„Forurile europene stabilesc dimensiunea mingii, a porții, a terenului. Cu ce ne deplasăm noi, suporterii, acolo e problema noastră(…) Glumim că suntem suporteri, dar cu toată seriozitatea, ei pun restricția la numărul de călători pe oră/sens”, a afirmat Dan Costescu.

Jurnaliștii l-au mai întrebat pe ministrul dacă nu este departe stația de oprire a trenurilor în raport cu Aeroportul Otopeni, dar acesta a precizat că este o distanță de 1,5 kilometri care va fi acoperită cu autobuze care vor fi puse la dispoziția călătorilor de CFR, serviciu regăsit în costul biletului de tren.

Ministrul nu a exclus varianta ca până în 2020 calea ferată să se poată extinde până în stația comună cu metroul și le-a sugerat jurnaliștilor să facă „o excursie comună” ca să vadă gara liniei feroviare care, în opinia sa, deși se află la 1,5 km distanță de aeroport și autobuzele vor lăsa călătorii la un sens giratoriu, este stație pentru Aeroportul Otopeni.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună